Radu Miruță: Marcel Ciolacu trebuie să corecteze legea pensiilor. Este încălcat flagrant principiul contributivității (VIDEO)

Publicat: 21 08. 2024, 13:55
Actualizat: 21 08. 2024, 14:34
Foto: Facebook / Radu Miruță

Deputatul USR Radu Miruță a criticat legea pensiilor, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și s-a arătat de părere că premierul Marcel Ciolacu trebuie „să corecteze” actul normativ, în care este „încălcat flagrant principiul în baza căruia se justifică această lege, și anume principiul contributivității”.

Radu Miruță (USR), pe B1 TV: Marcel Ciolacu trebuie să corecteze legea pensiilor

„Tot ce trebuie să facă domnul Ciolacu este să corecteze actuala lege, care, mă rog, o să intre în vigoare la 1 septembrie (…). Simplu, să țină cont de contributivitate și pentru cei care au lucrat în grupele de muncă. Sunt 803.000 de oameni care au contribuit de-a lungul vieții lor mai mulți bani. Domnul Ciolacu spune acum că ceea ce au pus ei în contul lor de-a lungul vieții, pentru această categorie de oameni care au avut grupe de muncă, nu mai contează deloc. Este încălcat flagrant principiul în baza căruia se justifică această lege, și anume principiul contributivității”, a declarat Radu Miruță.

„Oamenii respectivi, pe lângă reducerea vârstei de pensionare, au plătit 10% în plus raportat la salariul mare pe care l-au avut. Acei 10% în plus trebuie să fie considerați perioadă contributivă. Eu am în fața mea și vă pot trimite și dumneavoastră dacă vreți decizia unui om de recalculare care este mai mică cu 3.100 de lei de la 1 septembrie față de astăzi”, a continuat deputatul USR.

„Gândiți-vă că cei care sunt colegi cu omul acesta, care iese la pensie și care astăzi ar merita pensia mai mare cu 3.100 de lei, dacă au ghinionul să se pensioneze la 1 septembrie, și nu pe 31 august, vor primi o pensie mai mică cu 3.100 de lei fizic. Acești oameni sunt afectați de creșterea inflației, care le scade puterea de cumpărare. Creșterea asta a inflației nu va fi regăsită în indexarea pensiilor pentru ei”, a adăugat el.