Radu Miruță: Cu o minciună se trăiește o lună și, după o lună, PSD va avea altă minciună. Guvernul într-un mod extraordinar de evident împroașcă foarte mult fum în jurul subiectului cu pensiile (VIDEO)

Publicat: 27 10. 2023, 17:00
Actualizat: 27 10. 2023, 17:19
Foto: Facebook / Radu Miruță

Guvernul într-un mod extraordinar de evident împroașcă foarte mult fum în jurul subiectului cu pensiile, a declarat deputatul USR Radu Miruță, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Radu Miruță, despre declarațiile Guvernului privind pensiile

„Cu o minciună se trăiește o lună și, după o lună, PSD va avea altă minciună, că nu se știe la anul care va fi rezultatul recalculării, doar sunt amăgiți oamenii că la anul se vor apleca să recalculeze. Ce va presupune acea formulă de recalculare încă nu se știe. Nu se poate să abordezi un milion de oameni cu atât de multă necunoscută și cu atât de multă nesiguranță”, a spus Radu Miruță.

„Guvernul acesta într-un mod extraordinar de evident împroașcă foarte mult fum în jurul acestui subiect cu pensiile, în speranța că oamenii vor trăi cu amăgirea că data viitoare li se va rezolva și lor problema, și acest guvern, în loc să îi ajute pe cei care sunt pensionari, spunea un ministru al acestui guvern, așa, cu empatie, „seniorii acestei țări”, îi batjocoresc pe oamenii aceștia pe unde îi prind”, a continuat deputatul USR.

„Eu sunt din județul Gorj, unde vreo 20.000 de oameni beneficiază de pensii suplimentare prin legea 197, care au au ajuns la Înalta Curte, care a dat un recurs în interesul legii și a statuat că acești oameni au niște drepturi, și în continuare acești oameni execută Casa de pensii și doar prin instanță reușesc să își obțină aceste drepturi, cu legea în mână vorbind. Adică dacă pensionarii cu o lege se chinuie să obțină beneficiile date de justiție, cum pot să aibă încredere acești pensionari că vor primi alte beneficii fără să aibă lege?”, a mai spus el.