Reţeaua de termoficare, la control. Locuitorii mai multor zone din sectoarele 1, 5 şi 6 ale Capitalei vor rămâne fără apă caldă, astăzi, începând cu ora 9.00. Asta pentru că RADET va face o serie de probe de presiune pentru a diminua riscul apariţiei unor probleme în furnizarea căldurii pe perioada anotimpului rece.
Deocamdată, RADET nu a specificat şi cât timp va fi luată apa caldă, însă a anunţat că reţeaua primară de termoficare a oraşului va fi verifcată până pe 10 octombrie.
Potrivit unui comunicat al acestei regii în Sectorul 1 vor fi afectate: bd. Alexandru Ioan Cuza; bd. Nicolae Titulescu; bd. Banu Manta; bd. Ion Mihalache; Calea Griviţei; str. Pajura; bd. Bucureştii Noi.
În sectorul 5 – calea Ferentari, calea Rahovei, şos. Alexandria, str. Dumbrava Nouă, str.Petre Ispirescu, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Unirii.
În sectorul 6 – str. Drumul Taberei, bd. 1 Mai, bd.Timişoara, bd. Vasile Milea, str. Braşov, str. Valea Cascadelor, bd. Iuliu Maniu, str. Apusului, str. Dezrobirii, str. Virtuţii, calea Crângaşi, calea Giuleşti, bd. Constructorilor.