Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a anunțat vineri, printr-un comunicat, sistarea activității, din cauza ”nefurnizării agentului termic de către ELCEN”.
Acest lucru va avea drept consecință oprirea furnizării apei calse și căldurii pentru bucureșteni, arată sursa citată.
”Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, prestator de servicii de interes local, anunță, vineri, iminenta sistare a activității, care va avea drept primă consecință directă oprirea furnizării energiei termice pentru apă caldă şi căldură consumatorilor racordați la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din Municipiul Bucureşti, ca urmare a nefurnizării agentului termic de către ELCEN. Sistarea activității este generată de notificarea primită de la SC Electrocentrale Bucureşti SA, prin care ni s-a comunicat faptul că începând de vineri, 6 noiembrie, ora 12.00, SNGN ROMGAZ SA va întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN”, se arată în comunicatul citat.
„Am făcut numeroase apeluri, atât în spațiul public, cât şi către toate instituțiile administrative implicate, pentru conştientizarea situației, astfel încât factorii responsabili să poată lua deciziile necesare sprijinirii sistemului de termoficare. Foarte multe dintre aceste demersuri au rămas însă fără răspuns. Tocmai de aceea, situația în care ne aflăm azi, este foarte gravă şi afectează bucureştenii în mod direct. Vă asigur că vom face tot ce depinde de noi din punct de vedere uman şi profesional pentru deblocarea situației actuale”, a transmis Valentin Vițalariu, directorul general RADET, se mai arată în comunicatul citat.
RADET mai anunță că această situație a fost generată de mai mulți facuori, printre care nerealizarea transferului Electrocentrale Bucureşti de la Ministerul Energiei către Municipiul Bucureşti, datoriile de aproximativ 715 milioane de lei ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice către regia autonomă, datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti către regia autonomă care sunt în valoare de aproximativ 260 de milioane de lei, neachitarea la termen a deconturilor Primăriei Municipiului Bucureşti către RADET privind subvenția la încălzire, datoriile acumulate de RADET Bucureşti către furnizori, în special ENEL, imposibilitatea efectuării investițiilor în ultimii 10 ani din cauza nealocării de fonduri privind modernizarea instalațiilor care aparțin patrimoniului public al Municipiului Bucureşti și refuzul Primăriei Municipiului Bucureşti de a înainta spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti actualizarea tarifului din anul 2011 până în prezent.
Reprezentanții RADET mai anunță că neaprobarea bugetului rectificat pe anul 2014 şi a celui pentru anul în curs va avea drept rezultat, începând cu data de 15 noiembrie 2015, blocarea din punct de vedere economic a activității regiei.
Pe de altă parte, Marcel Nicolaescu, director general al ELCEN, a declarat că furnizarea apei calde și căldurii în București nu va fi oprită.
”A fost o discuție dimineața când Romgaz ne-a informat că nu mai suntem nominalizați că nu le plătim consumul curent. În fiecare zi de la 1 octombrie, plătim câte trei milioane de lei pe zi, am ajuns la fundul sacului. Am avut o întâlnire urgentă unde s-a aprobat ce mai e de acordat în cadrul subvenției pentru 2015 să se plătească urgent și deja banii au plecat. Am comunicat acest lucru Romgazului. (…) Căldura și apa caldă vor fi la parametrul pe care RADET l-a solicitat în aceasta perioadă”, a declarat Marcel Nicolaescu, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”România, acum”, de pe B1 TV.
La rândul său, Valentin Vițalariu, directorul general RADET a declarat, în cadrul aceleiași emisiuni, că atât timp cât ELCEN va furniza căldură, bucureștenii vor avea căldura și apă caldă.
”Dacă directorul ELCEN a asigurat că nu (vor fi oprite apa caldă și căldura – n.r.) și eu voi da aceași asigurare. Eu nu sunt decât trasportatorul căldurii pe care o produce ELCEN. Eu am dat un anunț referitor la documentele pe care le-am avut în față, trimise de ELCEN. Am primit o informare, prin care ei erau notificati că li se va înterupe furnizarea de gaz. Atât timp cât ELCEN va furniza căldură, bucureștenii vor avea căldură și apă caldă. Noi, prin personalul pe care îl avem, vom asigura în permanență transportul căldurii primite de la ELCEN pentru populație”, a declarat Vițalariu în cadrul emisiunii ”România, acum”.
#DIRECT_ONE_nks1eb#
#DIRECT_ONE_66kip3#