RADET ameninţă bucureştenii că vor rămâne fără căldură, însă face sute de angajări. Şi nu vorbim despre cooptarea unor profesionişti, ci despre posturi cu dedicaţie, cu salarii explozive, pentru membrii PNL sau rudele acestora.
De exemplu, fiul președintei Organizației de Femei a PNL Sector 2, Lăcrămioara Fontoura, este unul dintre consilierii RADET, remunerat cu doar 8.000 de lei lunar.
În condiţiile în care, de ani de zile, regia se confruntă cu probleme financiare.
La începutul acestei toamne, RADET înregistra datorii de 3,5 miliarde de lei către ELCEN şi alţi furnizori, dând mereu de înţeles că nu are bani pentru reparaţii. Cele mai noi decizii luate la nivelul managementului RADET dovedesc însă altceva.
Conducerea Regiei a mărit unele salarii pe ochi frumoşi şi a angajat nu mai puţin de 200 de oameni, mulţi dintre ei liberali sau apropiaţi de-ai acestora.
Printre aceştia, şi 4 consilieri care pleacă acasă la sfârşitul fiecărei luni cu suma modică de 8.000 de lei.
Asta fără să mai punem la socoteală că însuşi directorul general Valentin Viţălariu este membru PNL.
Şi în timp ce angajaţii RADET iau salarii frumuşele, conducerea iese din când în când şi avertizează că bucureştenii riscă să rămână fără apă caldă şi căldură, din cauza lipsei banilor pentru retehnologizări.