PSD spune că a pregătit soluțiile pentru reducerea prețurilor la carburanți: „Ministerul Finanțelor a pus la dispoziția Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă”
Partidul Social Democrat a anunțat, miercuri, că a pregătit soluțiile pentru ca Ministerul Energiei să poată elabora actul normativ privind reducerea prețurilor la carburanți.
Soluțiile PSD pentru reducerea prețurilor la carburanți
„PSD a prezentat soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial. Acest lucru nu a exclus colaborarea între toate partidele din Coaliție pentru identificarea soluției potrivite. De altfel, Ministerul Finanțelor a pus la dispoziția Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experții PSD sunt pregătiți să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ”, susțin social-democrații.
În opinia PSD, ar fi „o greșeală fundamentală” dacă Guvernul optează pentru „soluții care au eșuat în altă parte”.
„Precizăm totodată că, așa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenția Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat și nu garantează reducerea prețurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluțiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor și a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă prețurile la pompă. Ar fi deci o greșeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluții care au eșuat deja în altă parte”, mai spune PSD.
Potrivit social-democraților, proiectul de act normativ trebuie inițial de Ministerul Energiei.
„Din punct de vedere procedural însă, la fel cum s-a întâmplat și în cazul plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, proiectul de act normativ trebuie inițiat de Ministerul Energiei, care răspunde în mod direct de monitorizarea pieței și a stocurilor de carburanți”, a mai precizat PSD.