PSD, atac frontal la ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu: „Cine uită efectele liberalizării haotice, nu poate să găsească soluții pentru a proteja populația și economia românească”
Cine uită efectele liberalizării haotice nu poate să găsească soluții pentru a proteja populația și economia românească, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.
Radu Oprea (PSD), despre situația din energie și „efectele liberalizării haotice”
Reprezentantul social-democraților și-a început cu un citat din Nicolae Iorga, „cine uită, nu merită”.
„Cine uită efectele liberalizării haotice, nu poate să găsească soluții pentru a proteja populația și economia românească. De aceea, nu merită respectul și nici aprecierea noastră”, a scris Ștefan Radu Oprea, pe Facebook.
„S-a întâmplat un lucru foarte bun, Statele Unite ale Americii vor finanța împrumutul pentru construirea reactoarelor 3 și 4. Termenul de finalizare este 2030. Dar în 2027 reactorul 1 va intra în revizie tehnică, ceea ce înseamnă că vom pierde 700 MW energie injectată în bandă în sistemul energetic național. Întrebarea simplă este ce punem în loc până în 2030? Când vom avea în funcțiune grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, ele cui vor vinde energie? Care industrie va supraviețui în România?”, a continuat senatorul.
„Și pentru că există responsabilități, care revin României acum urmare «crizei energetice de la nivel mondial», cum ar fi aprovizionarea cu energie a Republicii Moldova, îî îndemn pe cei care se laudă fără a avea pe ce se baza (vorba lui Moromete), de unde energie?
P.S. o imagine face mai mult ca o mie de cuvinte și vă invit să vedeți efectul abrogării OUG 114…”, a conchis senatorul PSD Radu Oprea.