(P) Compania de credite de consum Provident Financial România și-a anunțat astăzi planurile de extindere a operațiunilor în județul Caraş-Severin.
Astfel, în a doua jumătate a acestui an, Provident va deschide prima sucursală din Reşiţa, ca parte a unor investiții de 30 de milioane de euro, programate de companie în acest an. O echipă de peste 25 de angajați și agenți independenți vor pune bazele operațiunilor în județul Caraş-Severin, urmând ca numărul acestora să depășească 80 în următorii ani. Provident se așteaptă să atingă pragul de 700 de clienți în județul Caraş-Severin până la sfârșitul anului, cifră care va crește până la peste 6.000 până în 2018.
„Extinderea operațiunilor în județul Caraş-Severin reprezintă unul dintre cei mai importanți pași în atingerea obiectivului nostru de a ajunge la acoperire națională. Este un moment oportun pentru această extindere, în principal datorită infrastructurii logistice pe care am dezvoltat-o în sud-vestul țării și a angajaților pregătiți să asigure dezvoltarea operațiunilor în mod responsabil”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România.
Odată cu deschiderea sucursalei din Reşiţa, compania va demara operaţiunile și în Caransebeş.
Provident își dorește de asemenea să se implice în dezvoltarea comunităților caraş-severinene şi prin intermediul programelor sale de responsabilitate socială, în care a investit până acum peste 600.000 de euro.
Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care are peste 2,4 milioane de clienți în şase țări din Europa, precum și în Mexic. Provident este singura instituţie financiară din România care oferă serviciul opțional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, de unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor.
Despre Provident Financial România
Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și este parte a grupului britanic IPF, care are 2,4 milioane de clienţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.
În cei 7 ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 160 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de aproape 24 de milioane de euro. Provident are acum peste 750 de angajați și colaborează cu peste 3.800 de agenți independenți în peste 60 de orașe din întreaga țară (www.provident.ro).
Pentru mai multe informaţii, puteti contacta:
Vlad Șandru, Manager de relații publice și comunicare
Tel: 0754.222.008; e-mail: [email protected]
Alexandra Crivăț, McCann PR
Tel: 0723.563.100; e-mail: [email protected]