Proiectul de Cod fiscal le impune angajatorilor să majoreze salariile brute. Cele nete ar putea avea de suferit

Publicat: 07 09. 2016, 09:09
Foto: Capital.ro

În urma modificării proiectului de Cod fiscal, la finalul acestuia este introdus un articol prin care angajatorii sunt obligați să majoreze salariile brute chiar dacă activează în privat.

Potrivit site-ului Profit.ro, angajatorii trebuie să majoreze salariile brute astfel încât să fie neutralizată creșterea contribuțiilor de asigurări sociale și a celor de sănătate pentru angajați de la 10,5% la 21,7%, respectiv de la 5,5% la 8,9%.

Potrivit sursei citate, iată ce prevede proiectul:

1) În scopul asigurării aceluiași venit net pentru angajat, dar și a pastrării nivelului costului total cu salariile pentru angajator, începand cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariul de bază brut lunar aferente contractelor individuale de muncă, raporturilor de serviciu, actelor de detașare sau a statutelor speciale prevăzute de lege, aflate in derulare se modifică dupa cum urmează.

(2) Nerespectarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) se sanctionează cu amendă egală cu dublul diferențelor constatate în minus de către organul fiscal.