Proiectul de sprijin pentru pensionari care constă în introducerea „coșului de solidaritate” a fost avizat, miercuri, de Guvern, potrivit președintelui executiv al UNPR, ministrul Gabriel Oprea, citat de Mediafax.
Proiectul a fost prezentat Guvernului sub forma unui memorandum, aprobat în şedinţa de miercuri a Cabinetului.
Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la „prețul cel mai scăzut posibil”, a unui pachet ce va conține alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai și orez.
„Din punct de vedere economic, programul nu implică un efort bugetar, nu se acordă subvenţii sau sprijin financiar şi nu are impact negativ asupra încasărilor de TVA. Este doar un efort suplimentar de organizare ce poate fi realizat de către instituţiile administraţiei publice locale şi centrale”, se arată în memorandumul aprobat de Guvern pentru introducerea acestui program.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că nu există o formă finală a propunerii coaliţiei privind coşul pentru pensionari, dar că el va susţine orice intenţie care îi vizează pe cei care au nevoie, cu impact bugetar minim.