Proiect de lege trecut de Senat. Salariul minim brut va crește de la 1 ianuarie

Proiect de lege trecut de Senat. Salariul minim brut va crește de la 1 ianuarie
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Salariul minim brut va crește, de la 1 ianuarie, dacă va trece de Camera Deputaților, iar de Senat acest proiect a trecut deja.

Cât va fi salariul minim brut

Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a anunțat că salariul minim brut va ajunge la 4.100 de lei de la 1 ianuarie, confrom observatornews.

„Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

Alte măsuri prevăzute de proiect

Proiectul de lege legat de salariul minim European a fost adoptat, luni, de Senat, cu 90 de voturi „pentru”. De la 1 ianuarie 2025, acesta va crește la cel puțin 4.100 de lei brut, cee ace înseamnă că românii vor primi 2.450 de lei în mână, față de 2.363 de lei cât primesc în prezent.
Proiectul de lege include și măsuri care să vizeze toată legislația muncii, precum controale mai frecvente la firmele care au probleme. Astfel, neacordarea salariul de bază minim brut pe țară va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 3.000 și 5.000 de lei pentru fiecare persoană care nu a primit salariul minim.

Proiectul va intra în dezbatere în Camera Deputaților, iar termenul de adoptare este 27 octombrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:19 - A început forarea tunelului de metrou spre Aeroportul Henri Coandă. Ce spune Ministrul Transporturilor
13:15 - Paraschiva Dima, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală „Sfântul Sava” din Pantelimon: „Mergi la doctor, fă-ți analizele, nu ajunge ca mine!”
13:05 - Elena Lasconi: Nu mă retrag din cursă. I-aș întreba pe colegii mei cât e darul și cine îl dă pentru că îl susțin pe Nicușor Dan
12:56 - Viziteu (USR), primarul Bacăului: USR are candidat decis prin congres – Lasconi. Unii colegi doar au anunțat ca persoane fizice ce consideră ei. Eu cred că susținerea pentru Elena Lasconi se va menține (VIDEO)
12:52 - Arena Națională va găzdui cel mai mare festival de grătar din Europa, la începutul unei veri pline de evenimente
12:52 - „Vreau să îmi cer scuze familiei”. Ce a cerut să mănânce un deţinut, de 172 kg din SUA, înainte să fie executat
12:36 - CTP, despre retragerea sprijinului USR pentru Elena Lasconi: „Această mișcare trebuia făcută acum două săptămâni” Cât de mult îl va ajuta pe Nicușor Dan (VIDEO)
12:35 - Crin Antonescu și-a lansat programul pentru prezidențiale: „Deși sunt candidatul stabilității, acest program e străbătut de nevoia de schimbare. Un nou raport între stat și cetățeni, o nouă eră în diplomație, un nou model economic” (VIDEO)
11:56 - Mihaela Bilic: „Chiar dacă în nutriție colesterolul are o reputație proastă, el este o formă de grăsime esențială vieții”. Iată explicația medicului nutriționist
11:45 - Ședință în USR pentru retragerea sprijinului acordat lui Lasconi. Fritz: Trebuie să punem pe primul loc responsabilitatea față de țară. Singurul candidat cu şanse în turul 2 dintre cei pro-europeni e Nicuşor Dan (VIDEO)