Programul „Noua casă” este destinat achiziționării de locuințe noi. Acesta poate fi accesat de persoanele care nu dețin singure sau împreună cu soțul/soția o locuință, sau celor care au una cu o suprafață mai mică de 50 de metri pătrați. Locuință nouă în sensul programului „Noua Casă” se înțelege orice locuință recepționată la terminarea lucrărilor, cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului, dar și acele locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data colicitării creditului, potrivit unui comunicat de presă transmis de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.
Programul „Noua Casă” prevede credite de până la 140.000 de euro pentru locuințele noi, pentru care se cere un avans de 15%, respectiv credite de până la 70.000 de euro pentru locuințe mai vechi de 5 ani, prevăzute cu un avans de 5%, potrivit proiectului de ordonanță de urgență elaborat de către Guvernul Orban.
„Credit destinat achizitiei unei locuinte noi sau asimilate de maximum 140.000 EUR, echivalent lei compus din finantarea acordata de institutia de credit, in valoare de maximum 119.000 EUR, echivalent lei si avansul platit de beneficiar. Finantarea acordata de institutia de credit este garantata de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice, in procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele si spezele bancare aferente finantarii garantate si acopera maximum 85% din pretul de achizitie al locuintei, dar nu mai mult decât valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei.
Credit destinat achizitiei celorlalte categorii de locuinte de maximum 70.000 EUR, echivalent lei compus din finantarea acordata de institutia de credit, in valoare de maximum 66.500 EUR, echivalent lei si avansul platit de beneficiar. Finantarea acordata de institutia de credit este garantata de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice, in procent de maximum 50%, exclusiv dobânzile, comisioanele si spezele bancare aferente finantarii garantate si acopera maximum 95% din pretul de achizitie al locuintei, dar nu mai mult decât valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei”, potrivit FNGCIMM.
Beneficiarul plătește avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din promisiunea bilaterală de vânzare şi finanţarea garantată, iar cuantumul său va fi între 5 şi 15% din preţul de achiziţie a locuinţelor, asta în funcţie de categoriile de locuinţe. Avansul este de 15% pentru locuințele noi, cu o vechime de cel mult 5 ani, precum și pentru cele care se află în clădiri recondiționate în ultimii 5 ani. Pentru restul locuințelor, avansul va fi de 5%, dar valoarea creditului va fi de cel mult 70.000 de euro.
Pentru a putea beneficia de un credit în cadrul programului „Noua casă”, o persoană trebuie să îndeplinească câteva condiții, după cum urmează:
– la data solicitării creditului, să declare pe proprie răspundere că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
– achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
– are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.