Programul Casa Eficientă Energetic. 15.000 de euro pentru românii care vor să treacă la energie regenerabilă

Publicat: 13 05. 2020, 14:28

Administrația Fondului pentru Mediua pus în dezbatere publică un nou proiect prin care românii vor putea accesa fonduri pentru a-și eficientiza locuințele din punct de vedere energetic.

Prin programul „Casa Eficientă Energetic 2020”, proprietarii de case vor beneficia de până la 15.000 de euro din partea statuluipentru sisteme de încălzire, iluminare și izolație termică(panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, ferestre izolante sausurse de iluminat cu LED, centrale pe peleţi).

Inițiativa vine în sprijinulmediuluiprin reducerea emisiei de gaze economia și al românilor care vor faceinvestiţii inteligenteși sustenabile, iar în funcție de nevoi, programul ar putea oferi ajutor financiar pentru achiziționarea unui singur sistem sau a unui pachet complet.

Ministrul Mediului a declarat că bugetul este de 429 de milioane de lei și va putea să asigure fonduri pentru6000-8000 de beneficiari.

Proiectul a fost gândit în așa fel încât la el să poată apela și instituțiile publice, pentru care s-a stabilit un buget separat de 384 de milioane de lei.

Programulcare se adresează exclusiv proprietarilor de case din România, a intrat marți în consultare publică, ceea ce înseamnă că românii vor putea să parcurgă ghidulde finanţareşi să facă şi completări.

Cecondiții trebuiesăîndeplinească cei care vor să acceseze fondurileCasa Eficientă Energetic 2020?

După lansarea oficială a programuluiși după ce va fi publicat înMonitorul Oficial, fiecare proprietar deo casă care îșidorește să intre în posesia banilor trebuie să depună online:

  • un proiect
  • un certificat de eficienţă energetică
  • un audit prin care sădemonstreze cădupă investiție,casa va fi mai eficientă şi, va urcacel puțin oclasă pe scaraeficienţeienergetice
  • să completeze o cerere,
  • o copiede buletin,
  • actul de proprietate alcasei

Pentru această etapă, vom avea la dispoziţie 60 de zile, pe durata căreia se pot face completările de rigoare. După ce fiecare dintre român va fi desemnat ca beneficiar a programului, perioada de implementare a investiţiei va fi de 18 luni, iar la final AFM trebuie să deconteze 60%, până la maxim 15.000 de euro din investiţie”a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Casa Eficientă Energetic, o continuare a proiectuluiCasa Verde Fotovoltaice

Casa Eficientă Energetic 2020 vine după ce un alt program similar tot al Administraţiei Fondului pentru Mediu, numit Casa Verde Fotovoltaiceși anunțat la mijlocul anului 2018 a eșuat.

Potrivit Greenpeace,nici măcar un cetăţean nu a reușit săindependent energetic, până la începutul anului nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic.

În schimb, peste 13 milioane de eurodintre fondurileprimite deAFM de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţieiși din fonduri europene,au fost alocați unor cheltuieli necesare, cum ar fi creareaplatformei online, publicitate șisalariile echipei de proiect.

25.000 de româniau făcut demersuri pentru aobţine finanţare, însă proiectul s-a împotmolit din întârzierilor apărute în cadrul instituției: oamenii au aşteaptat aproape 2 ani ca să primescă finanţarea.

„Casa Verde Fotovoltaice” susținea achiziționarea și instalareasistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.