Profesorii vor primi bani în plus! Anunţul a fost făcut de ministrul Investițiilor, Adrian Câciu: „Octombrie vine cu vești bune”
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis marți că în această lună peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane. Potrivit acestuia, banii vor ajunge la angajați în perioada 20-27 octombrie.
Peste 300.000 de profesori vor primi bani mai mulţi luna aceasta
„Octombrie vine cu vești bune atât pentru angajații din educație cât și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România.
Astfel, în luna octombrie, peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:
– prima de carieră didactică pentru personalul didactic si didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;
– prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.
Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie”, a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a ținut să mai precizeze că, tot în octombrie, vor fi alimentate cardurile pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei pentru peste 2,5 milioane de persoane eligibile în programul Sprijin pentru România. Ministrul estimează că aceste carduri vor fi alimentate în 15 octombrie 2023.
„La acest moment așteptăm alimentarea conturilor MIPE de către Ministerul de Finante pentru implementarea cu succes și la timp a acestor măsuri asteptate de români și asumate de către Guvernul României”, a mai transmis Adrian Câciu.