Piaţa produselor ecologice începe să prindă culoare şi în România. Chiar dacă românii mai au mult de învăţat de la nemţi sau spanioli, agricultorii noştri sunt din ce în ce mai activi.
Agricultorii români au cultivat în 2011 300.000 de hectare de culturi ecologice, cu 40.000 de hectare mai mult ca în anul anterior. Dacă în 2006 existau puţin peste 3.400 de societăţi în acest domeniu, numărul a urcat până la 10.000 în 2011.
Sibiu sau Sighişoara sunt oraşe care ating nivele ridicate de performaţă în această privinţă. Chiar şi aşa, diferenţa dintre România şi ţări deja consacrate în domeniu, precum Germania, Spania, Franţa sau Italia, este încă mare.
Consumatorii trebuie să ştie însă că nu orice produs poate fi considerat bio. O garanţie este logo-ul european de produs ecologic, care impune un set de reguli stricte producătorului.
Astfel, cantitatea de pesticide şi fertilizatori sau aditivi este limitată, iar folosirea organismelor modificate genetic este interzisă.
Normele UE încurajează folosirea îngrăşămintelor naturale, a soiurilor de plante şi a raselor de animale locale. În plus, animalele din ferme trebuie crescute în aer liber, iar împerecherea trebuie să se facă în mod tradiţional.