Producția industrială a crescut în primul semestru din acest an

Publicat: 09 08. 2013, 11:35

Producţia industrială a crescut în primul semestru cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, susţinută de evoluţia industriei prelucrătoare şi a celei extractive, potrivit datelor publicate vineri de INS.

Producţia din industria prelucrătoare a înregistrat în primele şase luni un avans, ca serie brută, de 7,5%, iar cea extractivă de 6,2%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 6%, transmite INS.

„Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (11,8%), industria bunurilor de capital (10,7%), industria bunurilor intermediare (6,7%) şi în industria bunurilor de uz curent (3,3%). Industria energetică a scăzut cu 5,5%”, se menţionează în comunicat.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, avansul producţiei s-a bazat pe creşterea din industria prelucrătoare cu 8,3% şi industria extractivă cu 5,3%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 6,4%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,9%), în industria bunurilor de capital (+12,3%), în industria bunurilor intermediare (+4,7%) şi în industria bunurilor de uz curent (+3,3%). Industria energetică a scăzut cu 5,1%.