Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 6% în primele patru luni din 2022

Publicat: 22 06. 2022, 21:14
Actualizat: 23 06. 2022, 00:23
combustibili, sursă foto: Pixabay

În primele patru luni din 2022, România a produs o cantitate de ţiţei de 973.500 de tone echivalent petrol (tep), cu 61.700 tep (6%). Acest lucru înseamnă o cantitate  mai mică faţă de cea din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, relatează Agerpres.

Importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada specificată, la 2,13 milioane tep, fiind cu 621.600 tep (22,6%) sub cele din lunile ianuarie-aprilie 2021.

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 6% în primele patru luni

Comisia Naţionale de Strategie şi Prognoză arată  prin datele furnizate faptul că producţia de ţiţei este preconizată pentru 2022 la 3,17 milioane tep (minus 2,3% faţă de 2021).

De asemenea, producția de țiței este estimată  la 3,095 milioane tep (minus 2,3%) pentru anul 2023. Totodată,  importurile sunt estimate anul acesta  la 7,25 milioane tep  (plus 6,4%).

Conform datelor prezentate în proiectul Strategiei Energetice,  se estimează că producţia de ţiţei  va continua să scadă treptat  între anii 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep). Proiectul a fost publicat  pe site-ul Ministerului Energiei.

De asemenea, în proiect este menționat faptul că mărirea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung, și doar prin sprijinirea activităţii de explorare şi producţie, dar şi prin mărirea eficienţei consumului de combustibili fosili, conform Observator.ro.

Ungaria face bani în contextul războiului din Ucraina

Mol, cea mai mare companie energetică din Ungaria, cumpără ţiţei ieftin din Rusia, dar la benzinăriile din România vinde carburanții la aceleași prețuri sau chiar puțin mai mari decât cele de la stațiile Petrom. Ungaria profită de războiul din Ucraina, e concluzia expertului în energie Dumitru Chisăliţă.

„Ungurii au profitat de situaţia creată de războiul din Ucraina şi au venit cu nişte argumente aparent corecte, cum că nu pot aduce altfel ţiţei (decât din Rusia – n. red.), în ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană. Ştim că Ungaria a obţinut o derogare de la UE privind importul de petrol rusesc, dar aceste decizii nu ar trebui să creeze avantaje economice unor companii, în detrimentul altora”, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliţă.