Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) va solicita reprezentanților FMI, CE şi BM prezenți zilele acestea în România modificarea taxei clawback, relatează Mediafax.
Prin această solicitare APMGR dorește ca taxa respectivă să se calculeze în funcţie de preţul de producţie, nu de cel de raft, şi să fie plafonată pentru producătorii de medicamente generice, în majoritate producători locali.
„Propunerile noastre privind taxa clawback sunt următoarele: folosirea preţului de producţie ca bază pentru calcularea taxei, nu a preţului de raft, prelungirea termenului de plată în funcţie de termenul actual de decontare al companiilor farmaceutice, plafonarea valorii taxei plătite într-un an de către companiilor de farmaceutice generice şi definirea clară a taxei clawback drept o măsură temporară şi stabilirea unui orizont de timp maxim în acest sens”, se arată într-un comunicat al APMGR, citat de Mediafax.
Reprezentanții companiei susțin că actuala formă a taxe creează probleme companiilor farmaceutice. În plus, acestea doresc să conteste taxa de clawback în justiție.
”Guvernul nu va putea să colecteze fonduri din această taxă sau le va colecta mult mai târziu – în ambele situaţii, finanţarea corespunzătoare a deficitului de buget în 2012 ar fi pusă în pericol”, susţin producătorii de medicamente generice.
APMGR reprezintă companii precum Actavis, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Zentiva, Labormed, Gedeon-Richter, Teva sau Biofarm.