DIICOT a anunțat, marți seară, că procurorii au dispus clasarea dosarului Rompetrol şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor şi suspecţilor, asupra sumei de 457.483 lei aflată în contul S.C. Rompetrol Rafinare SA, asupra bunurilor identificate la punctul de lucru Năvodari, judeţul Constanţa.
Ordonanța de clasare a dosarului Rompetrol a fost semnată de către procurorii Dumitru Cheagă și Ștefan Bălănescu.
În urma acesteia, au fost menţinute măsurile asiguratorii până la concurenţa sumei de 106.485.365 de dolari asupra unor bunuri imobile aparţinând Rompetrol Rafinare S.A.
Procurorii DIICOT au decis să mențină sechestrul la Rompetrol pentru trei aspecte punctuale, urmând ca Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să decidă dacă va introduce acțiune în instanța civilă, se arată în ordonanța prin care procurorii au clasat dosarul Rompetrol, conform unui document obținut de NewsOnline.
DIICOT spune că ”în vederea respectării principiului proporționalității cu scopul urmărit, pentru evitarea privării arbitrare de anumite prerogative ale dreptului de proprietate, menținerii nejustificate a unei stări de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate pentru o perioadă prea lungă de timp sau asupra unor bunuri a căror valoare depășesc în mod vădit cuantumul prejudiciului produs, urmează a fi menținută măsura asiguratorie până la concurența sumei de 106 485 365 USD asupra următoarelor bunuri imobile apartinand Rompetrol Rafinare S.A.(„RRC”) – punct de lucru Navodari, Platforma Petromidia”:
• instalație Hidrofinare Petrol Motorină(HPM), evaluată de expert tehnic judiciar8 la suma de 39 044 410 USD.
• instalație Hidrofinare Benzină(HB), evaluată de expert tehnic judiciar desemnat la suma de 31 990 627 USD.
• instalație RC-Reformare catalitică, evaluată de expert tehnic judiciar desemnat la suma de 29 387 283 USD.
• instalație MTBE-instalații Metil Terțiar Butil Eter, evaluată de expert tehnic judiciar la suma de 6 650 274 USD.
Răspunzând unei întrebări, procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat că a fost „o scăpare” din partea procurorilor DIICOT faptul că nu au comunicat public clasarea dosarului.
„Haideţi să spunem că a fost o scăpare. Dosarul s-a clasat vineri. Nu a trecut mult timp”, a precizat Bogdan Licu.