În urma centralizării afacerilor stabilite înainte de 1989 de către dictatorul Nicolae Ceaușescu cu țări din Africa, Asia și America Latină, s-a constatat că există datorii mari, nerecuperate. Aceste afaceri vizează operațiuni de export, cooperare economică internațională, furnizarea de utilaje, construirea de drumuri, fabrici și uzine, forări petroliere și multe altele, pentru care țări precum Libia, Sudan sau Cuba, nu și-au plătit nici până astăzi datoriile.
Procesul de reglementare este influențat de dificultățile majore de ordin economic, financiar și valutar cu care se confruntă aceste țări, de conflictele din unele regiuni, dar și de tergiversarea rezolvării situației, informează România Liberă.
Într-un document elaborat de Ministerul Finanțelor, pe baza unor date centralizate și trimis Parlamentului, se prezintă stadiul negocierilor cu fiecare țară datoare.
Datoria Cubei față de România nu este în dolari, ci în ruble transferabile, fosta monedă utilizată în CAER. Cererea delegației române a unui calendar de negocieri a fost un eșec, iar Cuba a replicat că rubla este o monedă desființată și că nu se poate stabili o rată de conversie.
Irakul a obținut o ștergere a datoriei de 80%, statul român urmând să încaseze până în anul 2028, suma de 977 de milioane de dolari. Sudanul, pe de altă parte, a amânat constat începerea negocierilor și nu a manifestat nicio reacție la propunerile părții române. Luând în considerare prezența statului pe lista celor mai îndatorate țări sărace, organismele financiare internaționale au încercat să găsească o soluție pentru Sudan, până acum, fără succes.
În Libia, după prăbușirea regimului Gadaffi, România nu a mai avut partener de negocieri, în contextul luptelor pentru putere între facțiunile rivale.