Vineri este prima zi cu preţuri ale poliţelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) teoretic libere, dar şi cu o grilă de preţuri orientative fixată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Noile tarife vin după şase luni de îngheţ, printr-o decizie a fostului guvern, la presiunea patronilor de firme de transport, anunță News.ro.
Perioada de îngheţare nu a fost prelungită de teama Comisiei Europene, existând informaţii legate de pericolul unei proceduri de infringement din cauza intervenţiei Executivului pe o piaţă liberă şi cu actori 100% privaţi, însă piaţa RCA va fi în curând schimbată de o nouă lege, aflată la un pas de forma finală în Parlament.
Miercuri, în mod ciudat pentru o piaţă teoretic liberă, pe care preţurile ar trebui să rezulte din raportul dintre cerere şi ofertă, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat tarife de referinţă pentru poliţele RCA.
Chiar şefii din ASF admit că este vorba doar de preţuri orientative şi nu este clar ce se va întâmpla cu o companie de asigurări care aplică un tarif dublu, de exemplu, faţă de cel orientativ.
Pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei.
Joi, preşedintele Consiliului Concurenţei a menţionat că instituţia pe care o conduce urmează să monitorizeze sectorul în perioada următoare, împreună cu ASF.
Potrivit cifrelor anunţate de ASF, pentru persoane juridice ce deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).
Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).
Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).
Tarifele de referinţă au un caracter orientativ şi sunt calculate pe baza datelor cu privire la poliţe (perioada 2012-2016) şi la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizaţi să practice RCA la data 31 decembrie 2016.
Ele sunt structurate în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) şi de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcţie de categoria vehiculului.
Comisiile de Buget Finanţe, Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor au votat marţi pentru a păstra, în proiectul legii care reglementează asigurările auto obligatorii RCA, definiţia iniţială dată vehiculului care trebuie să aibă RCA, fiind excluse bicicletele şi căruţele, dar au votat pentru ca vehiculele care sunt în proces de înmatriculare să aibă asigurare.
Astfel, proprietarii nu vor putea obţine numerele de înmatriculare dacă nu au asigurare RCA. Însă, asigurarea RCA poate fi suspendată doar dacă vehiculul este ţinut într-un spaţiu privat, în afara spaţiului public.
Poliţele de tip RCA constituie mai mult de jumătate, aproximativ 54%, din totalul pieţei asigurărilor.
Piaţa RCA a fost zguduită de scandaluri după declanşarea falimentului în cazul Astra şi Carpatica. În prezent, pe această piaţă activează nouă jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama, Uniqa şi Grawe, ultima intrată de curând pe piaţă.
Un raport publicat anul trecut de Consiliul Concurenţei, care a dat aviz pozitiv Hotărârii de guvern privind plafonarea tarifelor RCA, arată că segmentul RCA "pare" să prezinte unele trăsături oligopoliste, întrucât primii şapte jucători activi controlează peste 90% din totalul subscrierilor începând cu iunie 2015.
Volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto RCA a atins anul trecut un total de 4,03 miliarde lei (897 milioane euro), cu 29% mai mult decât în anul anterior, în contextul creşterii primei medii, iar liderul pieţei a devenit Euroins, potrivit datelor ASF.