Băncile românești mai au la dispoziție garanții de stat pentru a vinde credite ipotecare de peste 600 de milioane de euro, anunță Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Această sumă de bani este suficientă pentru ca programul să se deruleze fără probleme până la finele anului, scrie Ziarul Financiar.
La un ritm de aprobare de 100 de dosare pe zi și ținând cont că suma ar fi suficientă pentru peste 15.000 de împrumuturi, fondurile nu vor fi epuizate mai devreme de finalul anului.
Mai multe bănci au epuizat sau se aşteaptă să termine curând garanţiile alocate anterior şi au solicitat sume suplimentare din noul plafon de 200 mil. euro alocat de guvern în luna iunie. BCR, BRD şi CEC Bank au primit deja garanţii din noul plafon, în timp ce Raiffeisen şi UniCredit Ţiriac au formulat cereri în acest sens.
Băncile au acordat în ultimii trei ani 72.500 de credite ipotecare cu garanţia statului, cu o valoare cumulată de peste 2,8 miliarde de euro.
Majoritatea finanţărilor au fost acordate în euro şi pentru achiziţia de locuinţe vechi, valoarea medie a unui împrumut fiind de circa 40.000 de euro. Numărul creditelor ajunse în „default” în această perioadă este de 109, reprezentând 0,15% din total.