Preţurile îngrăşămintelor agricole au atins maxime record la nivel mondial. Alimentele de bază se vor scumpi
Preţurile îngrăşămintelor agricole au atins maxime record la nivel mondial, în urma războiului dintre Rusia şi Ucraina. Preţurile la amoniac, azot, nitraţi, fosfaţi, potasiu şi sulfaţi au crescut cu 30% de la începutul anului şi le depăşesc acum pe cele observate în timpul crizei alimentare şi energetice din 2008, potrivit firmei britanice de consultanţă CRU. Acest factor va conduce la creșterea și mai accentuată la alimentele de bază.
Explozia prețurilor la îngrășăminte și la alimentele de bază
Prețurile porumbului și grâului ar putea continua să crească din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia, potrivit analizei lui Carley Garner, strateg principal al pieței de mărfuri la DeCarley Trading.
„Atât prețurile la grâu, cât și la porumb sunt în creștere aici. Poate mult mai sus. Și acesta este ultimul lucru pe care vrem să-l vedem, dar s-ar putea să trebuiască să ne obișnuim”, a spus gazda emisiunii„Mad Money”, difuzată de CNBC.
Cramer a precizat că Ucraina și Rusia reprezintă o treime din producția mondială de grâu și, deși recolta din acest an a fost plantată înainte de izbucnirea războiului între cele două țări, recoltarea și transportul maritim ar putea fi o provocare din cauza costurilor ridicate cu energia și a preocupărilor legate de siguranță.
Prețurile actuale sunt cele mai ridicate din 2008. Garner crede că acest salt a fost „mai rapid și mai dezordonat”.
Avertismentul Băncii Mondiale
Războiul din Ucraina este „o catastrofă” pentru lume care va reduce creșterea economică globală, a declarat președintele Băncii Mondiale pentru BBC.
„Războiul din Ucraina vine într-un moment prost pentru lume, deoarece inflația era deja în creștere”, a spus David Malpass.
El a subliniat că cea mai mare preocupare a lui este „cu privire la pierderea de vieți omenești” care are loc în regiune. Se crede că mii de civili și soldați au fost uciși, până acum, în lupte.