Rata anuală a inflaţiei a fost în septembrie de -1,7%, în urcare față de luna august, când a fost de -1,9%. Inflația lunară a fost de 0,26%, arată datele Institutului Național de Statistică.
În septembrie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 34,1%, iar mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% reprezintă 27,1%.
Faţă de august, preţurile de consum au crescut cu 0,26% în septembrie, susţinute de avansul cu 0,9% al preţurilor la alimente şi cu 0,13% al tarifelor serviciilor, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%.
„Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 – septembrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,2%”, se arată într-un comunicat al INS.