Preţul petrolului Brent a scăzut luni cu până la 2,7%, la 108,5 dolari pe baril, cea mai abruptă creştere din ultimele trei săptămâni.
Scăderea are loc după încheierea acordului privind limitarea programului nuclear iranian şi relaxarea sancţiunilor economice asupra ţării, scrie Bloomberg. Preţul petrolului Brent cu livrare în ianuarie a coborât cu până la 3 dolari, după ce a urcat vineri cu 97 de cenţi şi a încheiat săptămâna trecută la 111,05 dolari pe baril.
Cotaţia ţiţeiului WTI, de referinţă pe piaţa SUA, a scăzut cu până la 1,6%, respectiv 1,55 dolari, la 93,29 dolari pe baril.
Iranul şi marile puteri – SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia şi China – au încheiat în weekend, la Geneva, un acord care limitează programul nuclear iranian şi prevede relaxarea sancţiunilor economice asupra ţării, deblocând parţial exporturile de petrol.