Prețul petrolului continuă să crească, în timp ce Arabia Saudită se încăpățânează să rămână la cursul de schimb fix
Prețul petrolului a revenit la aproape 40 de dolari pe baril, ceea ce i-a determinat pe investitori să nu mai spere că Arabia Saudită va ridica rata fixă de schimb, arată zf.ro.
Încăpățânarea Arabiei Saudite în ceea ce privește rata de schimb conduce la pierderi semnificative pentru cei care au pariat că aceștia vor ajunge să își devalorizeze riya-ul după 30 de ani.
Petrolul, care reprezintă cea mai mare sursă de venit pentru Arabia Saudită, este pe o pantă ascendentă din punct de vedere al creșterii prețului, fenomen care are loc pentru a doua oară pentru luna martie. Riyal-ul s-a tranzacţionat la o rată de 3,75 dolari încă din 1986, iar autorităţile saudite au luat măsuri pentru a face dificilă specula cu valuta.
"Noi am spus că cei care vor paria pe o devalorizare a riyal-ului vor fi dezamăgiţi. Rata fixă nu a fost scoasă de peste 30 de ani, atât în perioade cu preţ ridicat la petrol, cât şi când a scăzut. Nu ştiu de ce ar crede cineva că autorităţile îşi vor schimba politica”, a explicat Simon Williams, un economist al băncii britanice HSBC.