Președintele Traian Băsescu: România a practicat sportul cumpărării de voturi cu bani de la bugetul de stat (VIDEO)

Președintele Traian Băsescu: România a practicat sportul cumpărării de voturi cu bani de la bugetul de stat (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Palatul Cotroceni, că în România s-a practicat cumpărarea de voturi cu ajutorul de fonduri de la bugetul de stat, prin măriri de salarii acordate populației dar care nu erau sustenabile bugetar.

Să știți că acest tratat schimbă modul de a se face politică în interiorul UE. Nu doar România a practicat acest sport de cumpărare a voturilor cu bani de la bugetul de stat, mărind veniturile populației, după aia în anul următor a constatat că nu le poate susține bugetar„, a amintit Băsescu.

Acesta a precizat că pactul fiscal al UE presupune o anumită disciplină financiară și fiscală.

România mai are o problemă, demagogia politică. Aceasta a fost puternic susținută de banii din privatizări de până în 2008. Acest tratat introduce disciplina financiară și fiscală„, a spus șeful statului.

Președintele a informat că tratatul ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2013, iar în cazul în care va fi ratificat de către 12 state va intra în vigoare mult mai repede.

Intră în vigoare la 1 ianuarie 2013, dacă între timp 12 state din zona euro nu ratifică tratatul. Dar dacă 12 state din zona euro ratifică tratatul înainte de 1 ianuarie, tratatul intră în vigoare. Mă aștept ca undeva în toamnă tratatul să intre în vigoare„, a încheiat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, despre pactul fiscal al UE

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`