Preşedintele Eurogrupului: Nu este sigur că miniștrii Finațelor din zona euro vor ajunge să discute sâmbătă despre restructurarea datoriei Greciei
Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că miniştrii Finanţelor din zona euro, reuniţi sâmbătă pentru a examina ultimele propuneri ale Guvernului grec, poate că nu vor avea timp să se aplece asupra problemei restructurării datoriei greceşti, informează Reuters.
„Nu este sigur că vom ajunge să vorbim despre restructurarea datoriei (greceşti) astăzi (sâmbătă – n.r.)”, a declarat oficialul european.
De altfel, Dijsselbloem a spus că se aşteaptă la negocieri „dificile” între miniştrii care susțin ideea unui acord cu Grecia şi cei care solicită garanţii suplimentare. Este o mare problemă de încredere, a subliniat liderul Eurogrup.
O restructurare a datoriei Greciei este principalul argument avansat de către premierul elen Alexis Tsipras pentru a-i convinge pe compatrioţii săi să accepte măsurile de austeritate la care
Guvernul său s-a angajat, după ce i-a îndemnat să voteze împotriva acestor măsuri în referendumul organizat duminica trecută.