Președintele Bundesbank: Zona euro s-ar putea extinde în următorii ani
Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, consideră că actualii membrii ai zonei euro vor păstra uniunea monetară în următorii ani, iar între timp alte state s-ar putea alătura acestui cerc, a declarat acesta într-un interviu pentru publicația Welt am Sonntag, citată de Bloomberg.
Weidmann consideră că soluția la problemele zonei euro nu o reprezintă ieșirea Greciei din uniunea monetară și spună că o asemenea acțiune ar putea conduce la presiuni asupra altor state membre să renunţe la monedă.
Totuși, solidaritatea în UE are anumite limite, astfel că ajutorul internaţional oferit Greciei vine cu anumite condiţii. Weidmann spune că ajutoarele de la Uniunea Europeană „cumpără timp”, însă nu rezolvă problemele din spatele crizei datoriilor.
Mai multe state din Europa de Est au în prezent planuri de adoptare a monedei euro. Totuși, din cauza crizei din uniunea monetară, există suspiciuni cu privire la perspectivele unor noi extinderi.