Economic
Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat, joi, că perioada cea mai dificilă pentru zona euro pare să se fi încheiat, potrivit Mediafax.
„Indicatorii privind încrederea au arătat noi îmbunătăţiri, de la nivelurile scăzute la care se aflau, şi confirmă aşteptările privind o stabilizare a activităţii economice”, a declarat şeful BCE într-o conferinţă de presă organizată după o şedinţă de politică monetară a instituţiei.
Conducerea BCE se aşteaptă ca pe parcursul unei perioade „îndelungate” să menţină costurile împrumuturilor pentru bănci la „nivelurile actuale sau să le reducă”, a adăugat el, repetând o formulă intodusă pentru prima dată de banca centrală după şedinţa de la începutul lunii iunie.