Portul Constanța pierde teren în dauna pieței vestice în privința comerțului cu cereale

Publicat: 27 07. 2017, 15:52

Proprietarul companiei Transylvania Invest din Arad, Sergiu Gorban, a atras atenția că anul acesta traderilor de cereale din vestul României preferă anul acesta să își vândă produsele spre procesatorii din Europa în dauna celor din Portul Constanța.

"Fiind localizaţi în vestul ţării, ne uităm cu atenţie la două pieţe la care ne raportăm: Portul Constanţa şi piaţa procesa­to­rilor din Europa, precum Italia, Slovacia, Cehia, Austria. Noi sutem chiar la mijloc şi dacă preţurile merg bine către piaţa din Europa, fugim cu marfa în Europa", a spus Gorban pentru ZF.

Compania pe care Sergiu Gorban a obținut în anul trecut 26,8 milioane de euro din comerțul cu cereale.

Proprietarul companiei Transylvania Invest a arătat că traderii din Portul Constanța oferă la cumpărare 144 de euro pe tonă, dar costul suplimentar pe care companiile din vestul României îl fac pentru transport este de 20 de euro pe tonă, în timp ce porumbul pleacă pe piețele din Europa la prețuri de 133-134 de euro pe tonă.

Aceste declarații vin în contextul în care, conform Alinei Crețu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România, țara noastră are șanse foarte mari să ajungă pe primul loc din Uniunea Europeană la producția de porumb din acest an.