Politică - 25 nov, 14:42
Premierul Victor Ponta a declarat că nu poate promite o creștere a salariilor bugetare în prezent, insistând însă pe indexarea pensiilor cu peste 4% anul viitor.
„Salariile nu vor fi tăiate, dar nu pot promite o creştere”, a spus Ponta, duminică, la România TV.
Referindu-se la noua Lege a salarizării unitare, şeful Guvernului a arătat că va susţine legea dacă va fi redus decalajul dintre cel mai mare şi cel mai mic salariu şi a amintit că a propus în acest sens o diferenţă de 1 la 7 între cele două valori.
Premierul a reluat totodată ideea reducerii acestei diferenţe prin introducerea unei taxe de solidaritate asupra veniturilor care depăşesc un anumit nivel.