Ponta: Referirile la salariu minim şi privatizarea CFR Marfă din programul nostru sunt erori de redactare

Publicat: 08 03. 2014, 17:29

Premierul Victor Ponta a precizat sâmbătă că referirile la salariu minim pe economie de 1.100 de lei şi la privatizarea minoritară a CFR Marfă, conţinute de programul de guvernare, sunt niște erori de redactare care urmează să fie îndreptate.

„Salariul minim pe economie e 1.200. A fost o greşeală de redactare pentru că am redactat lucrurile de miercuri noapte până joi, la fel cum a fost o greşeală cea referitoare la privatizarea CFR Marfă – rămâne conform acordului cu FMI, privatizare majoritară şi nu minoritară”, a spus Ponta.

El a arătat că forma finală a programului de guvernare va fi forma pe care marţi Guvernul o depune la Parlament, după ce primeşte eventual observaţii.

Ponta a precizat, totodată, că era logic ca noul program de guvernare să stipuleze faptul că CAS scade dacă situaţia financiar-bugetară permite, argumentând că între timp România a încheiat un nou acord cu FMI şi a ratificat Tratatul de guvernanţă fiscală.

„Dacă vrem să fim ţară membră a UE nu putem peste noapte să aruncăm bugetul în cap şi să îl facem altfel. Evident că în discuţia cu CE în primul rând şi cu FMI aceste obiective politice şi de guvernare le vom realiza. Nu putem să le facem împotriva tratatelor pe care România le-a ratificat deja”, a spus Ponta.