Introducerea accizei de 7 eurocenți la ar putea fi amânată pentru alte trei luni, însă numai pentru motorină, a anunțat, miercuri, premierul Victor Ponta.
Acesta a precizat că această decizie, discutată cu cei de la FMI, ar putea fi luată în calcul dacă se dovedește viabilă din punct de vedere economic, transmite Mediafax.
„Cu acciza la carburant e foarte clar, singurul lucru pe care mai putem să-l facem, în baza discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, ar reprezenta, eventual, încă trei luni pentru motorină de amânat, dacă lucrul acesta se dovedeşte şi economic, nu doar politic bine”, a spus Ponta în cadrul ședinței de Guvern.
Acciza majorată la carburanți a fost motivul pentru care președintele Traian Văsescu amenința că nu va promulga bugetul pe 2014, premierul negociind cu FMI amânarea cu trei luni a datei de majorare la motorină.
Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. (Detalii AICI)