Ponta, după întâlnirea cu Isărescu: România trebuie să-și adapteze instituțiile, să devină mai eficiente
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, după întâlnirea avută cu guvernatorul Mugur Isărescu la BNR, că operațiunea de comasare a CNVM, CSA și CSSPP în o singură instituție de supraveghere a pieței financiare non-bancare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, este o modalitate de eficientizare, instituțiile trebuind totodată integrate după modelul european.
„România trebuie să-și adapteze instituțiile și să le facă mai eficiente. Cele trei pot și trebuie să fie integrate după un model din majoritatea țărilor europene. Ideile sunt adaptabilitate la schimbările pe plan european, eficiență, mai puține funcții de conducere, mai puțină birocrați„, a spus Ponta.
Acesta nu a oferit informații privind persoana care va conduce viitoarea instituție, însă a precizat că, înainte de a face o propunere, se va consulta cu Mugur Isărescu.
„Nu vă pot spune cine va conduce noua instituție. Pot să vă garantez că înainte de a face propuneri în fața Parlamentului voi solicita un sfat din partea BNR„, a încheiat Victor Ponta.
Guvernul urmează să desființeze toate autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepția celor ca țin de BNR. Astfel, CNVM, CSA și CSSPP se vor contopi din 2014 într-o singură instituție financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf