Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că există două mari companii, din „zone geografice total diferite”, interesate să preia combinatul chimic Oltchim. „Aici, domnul ministru Chiţoiu, ştiţi, răspundeţi – capul, viaţa şi tot – de succesul operaţiunii de privatizare de la Oltchim„, i-a transmis Ponta ministrului Economiei.
”Ne speriasem la un moment dat că nu vine nimeni. Au venit două mari companii, din două zone geografice total diferite, ca să spun aşa. Important este ca să avem un succes pe această temă, să salvăm locurile de muncă, să dăm un mesaj pentru toată zona, Argeş – că e vorba de Arpechim -, că păstrăm locuri de muncă şi de fapt creăm noi locuri de muncă prin investiţii„, a declarat Ponta la începutul şedinţei de Guvern.
Miercuri dimineață, liderii de sindicat de la Oltchim au oprit activitatea în semn de protest față de tergiversarea luării unei decizii în privința situației combinatului. S-a solicitat vizita premierului Victor Ponta la Ramnicu Valcea.
Ponta a menționat, după ședința de la Guvern, că la Oltchim se va deplasa ministrul pentru Dialog Social.
„Singura soluție este ca ei săi-i sprijine pe ceic are vin cu bani. Solicitarea noastră este de amenține locurile de muncă” a explicat premierul.