Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că reprezentanții ArcelorMittal sunt nemulțumiți de posibilitatea creșterii prețului la energie, existând chiar și posibilitatea ca gigantul din domeniul oțelului să se retragă complet din Europa, potrivit HotNews.
„Pentru România este importantă fabrica de la Galați, dar pentru întreaga Europă e o mare problemă, pentru că prețul energiei în Europa este mult mai mare decât în alte regiuni ale lumii. Suntem într-o lume globală, la gaze în America prețul este 25% față de Europa. La energie electrică, prin energiile regenerabile, care se reflectă în factură, iarăși avem prețurile cele mai mari„, a spus Ponta.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat că există un plan de acțiune la nivelul mai multor țări din Europa pentru sprijinirea siderurgiei.
„Discuția cu ArcelorMittal este în plan european în privința pericolului de a părăsi Europa. Acesta este și motivul pentru care facem acest plan de acțiune. Acest plan de acțiune este pentru a rămâne în Europa„, a spus Vosganian.