Plata asigurării de sănătate în cazul celor care nu au venituri ar putea fi tranşată marți de Guvern.
Executivul nu exclude modificarea Codului Fiscal, astfel încât să nu mai fie obligatorie plata CASS în cazul acestor persoane.
Cât despre secretarul de stat de la Finanţe, Gabriel Biriş, promotorul aşa-numitei taxe pe supravietuire, o demitere a acestuia nu este luată în calcul de Cabinetul Cioloş.
Biriş a stârnit un val de critici după ce a declarat că, din acest an, toate persoanele, inclusiv cele fără niciun venit, sunt obligate să platească lunar contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit noului Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie anul acesta, cei care nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuţiei datorează, lunar, CASS în valoare de 5,5% din salariul minim brut pe economie.
Ministerul Finanţelor ia în calcul să elimine obligativitatea plăţii asigurării de sănătate în cazul persoanelor care nu realizează venituri.
Printre cei vizaţi de aceste prevederi ale Codului Fiscal se află şi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, dar care muncesc în străinătate, care nu pot însă proba dacă au o asigurare de sănătate emisă de autoritățile din respectiva ţară.
În schimb, româniI cu domiciliul în ţară, care lucrează într-o formă neoficială în străinătate sau care nu au încheiată o asigurare medicală, ar putea fi obligaţi să achite, în România, o contribuţie de 57,75 de lei pe lună.
Secretarul de stat în Ministerul de Finanțe, Gabriel Biriș, a declarat că, din acest an, toate persoanele, inclusiv cele fără niciun venit, sunt obligate să platească lunar contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Afirmaţia sa a provocat un val de critici, iar secretarul de stat şi-a cerut apoi scuze pe pagina sa de Facebook.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a clarificat soarta lui Biriş, promotorul taxei pe supravieţuire, în cadrul Ministerului de Finanţe.
Codul Fiscal din 2015 prevedea că plătesc contribuţiile la sănătate persoanele care „doresc” să aibă calitatea de asigurat, adică să beneficieze de sistemul public de sănătate.