Planurile mediului de afaceri de la 1 iunie. Închiderea firmelor, lucrul de acasă și tarifele în HORECA, schimbări majore
De la debutul stării de urgență, deci din data de 16 martie, domeniul business a cunoscut un declin abrupt, iar sute de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă.
425.000 de contracte de muncă au fost încetate de la declanșarea stării de urgență, potrivit cifrelor centralizate de Inspecția Muncii, publicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Cele mai multe contracte încetate s-au înregistrat în comerțul cu amănuntul și industria prelucătoare, câte 75.000 în fiecare domeniu. De asemenea, aproape 64.000 de contracte de muncă au fost încetate în construcții.
În prezent, există aproape 600.000 de contracte de muncă suspendate. 165.000 sunt în industria prelucătoare, 100.000 în hoteluri și restaurante, iar 95.000 în comerțul cu amănuntul.
Cifrele s-ar putea îmbunătăți semnificativ în perioada următoare. Potrivit lui Virgil Popescu, ministrul Economiei și Turismului, sezonul estival ar putea începe de la jumătatea lunii iunie.
O treime dintre afaceri s-ar putea închide
Incertitudinea planează pentru patronii a 130.000 de firme. Șomajul tehnic asigurat de statul român va înceta de la 1 iunie. Teoretic, aproape toate sectoarele din sectorul economic se vor redeschide. Practic, lucrurile sunt mai complicate.
Cel puțin 130.000 de antreprenori nu s-au hotărât dacă vor relua activitatea la începutul lunii iunie și nu știu ce vor face cu angajații plătiți până acum de stat, potrivit unei analize realizate de Frames.
„Vorbim de aproape o treime dintre companiile din România, care angajează peste 850.000 de oameni, care se aflau încă dinainte de criza COVID în zona de risc. Înregistrau pierderi, iar șansele de redresare erau reduse pentru multe dintre ele. În aceste două luni de pandemie, multe dintre aceste firme au fost ținute în viață doar pentru a încasa șomajul tehnic de la stat”, a declarat Adrian Negrescu, director Frames.
Managerii din turism și-au luat angajamentul
Domeniul HORECA așteaptă cu mare nerăbdare începerea sezonului estival. Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu au în plan majorarea prețurilor.
„Pentru această vară, niciun coleg de-al meu nu și-a propus să mărească tarifele în ceea ce privește prestațiile de servicii turistice. În hotelărie, în serviciile turistice, la pensiuni, la hoteluri, pe litoral, în balnear, nimeni nu și-a propus să mărească tarifele. Dimpotrivă, și-au propus să facă pe anumite perioade, oferte speciale cu scăderea tarifelor”, a declarat reprezentantul Federatiei Patronatelor din Turismul Românesc, potrivit Ziare.com
De asemenea, Octav Dura, reprezentant al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), a precizat că membrii acestei asociații au în vedere chiar scăderea prețurilor.
„Nici noi nu ne-am gândit la acest lucru. Dimpotrivă, ne gândim la scăderi”, a Octav Dura.
Lucrul de acasă, din ce în ce mai dezirabil
În timp ce unele firme nu știu dacă-și vor mai putea relua activitatea, altele, au oferit angajaților posibilitatea de a lucra de acasă. Potrivit unui studiu realizat de Galup, doar 25% dintre angajații din Statele Unite sunt dispuși să revină la birou, după ridicarea restricțiilor.
Lăsând la o parte teama de infectare cu COVID-19, peste 50% dintre angajați doresc să lucreze în continuare de acasă. În acest context, 47% dintre companii intenționează să introducă permanent lucrul de acasă, pentru domeniile care permit acest lucru.
Potrivit studiilor internaționale, lucrul de acasă nu influențează productivitatea în sens negativ. Dimpotrivă, angajații care muncesc de la distanță lucrează cu aproximativ 1,4 zile mai mult pe lună decât cei care își desfășoară activitatea de la birou.