Planul noului președinte al Argentinei de a înlocui moneda națională, peso-ul, cu dolarul american este o fugă nesăbuită, susține economistul Jean-François Ponsot.
Javier Milei a fost ales președinte al Argentinei, în mare parte datorită planului său de a dolariza economia și de a elimina peso-ul. La prima vedere, decizia poate părea paradoxală, dat fiind cunoscutul patriotism al argentininilor.
În realitate, sprijinul argentinienilor pentru dolarizarea totală nu este surprinzător. În primul rând, argentinienii sunt obișnuiți să folosească dolarul. Economia a fost în mare parte dolarizată de mult timp, iar hiperinflația nu a făcut decât să intensifice neîncrederea în moneda lor națională.
În al doilea rând, argentinienii își amintesc de eșecul legii de convertibilitate, adoptată în 1991. La acea vreme, o nouă monedă argentiniană, presupus susținută de rezerve valutare, a fost introdusă printr-un consiliu valutar [o autoritate monetară care menține un curs de schimb fix cu dolar], pentru a ieși dintr-o perioadă de hiperinflație, situație deja existentă la acel moment.
Disperați acum să depășească incapacitatea autorităților monetare de a garanta stabilitatea monetară, argentinienii au căzut în capcana a ceea ce e prezentată drept soluția supremă: dolarizarea totală.
Discursul lui Milei a câștigat sprijinul argentininilor cu atât mai mult cu cât a prezentat dolarizarea nu doar ca pe o reformă economică, ci ca pe un pilon al programului său antisistem care vizează să-și măture oponenții politici. Potrivit lui Milei, pesoul argentinian reprezintă cea mai josnică moștenire a elitelor cu care se luptă. Peso-ul, care nu este altceva decât „moneda castei”, trebuie eliminat!
În timp ce argumentele în favoarea dolarizării par nuanțate și au convins în mod clar majoritatea argentinienilor, beneficiile așteptate ale dolarizării complete sunt extrem de supraestimate de Milei și echipa sa.
Una dintre principalele greșeli este să credem că dolarizarea va aduce stabilitate monetară fără sacrificii. Într-adevăr, dolarizarea ar putea pune capăt hiperinflației, așa cum am văzut în majoritatea țărilor care au ales această cale. Dar nu va opri neapărat inflația ridicată, deoarece există mulți factori care o cauzează. A crede că tipărirea excesivă de bani de către banca centrală duce la o creștere bruscă a prețurilor înseamnă a înțelege greșit mecanismele inflației identificate de economiști.
Inflația ridicată poate duce la costuri ridicate de import sau chiar un conflict de redistribuție economică internă, cum ar fi creșteri excesive ale salariilor sau creșteri exagerate ale marjelor de profit corporative.