S-au scurs 8 ani de la declanșarea crizei financiare, iar datoria publică globală a crescut cu 57 de trilioane de dolari, anunță McKinsey Global Institute.
Este o situație unică în ultimii 20 de ani. Experții FMI avertizează că întreaga economie globală se află în punctul în care doar restructurarea datoriilor sau declararea falimentului pe bandă rulantă împreună cu reducerea cheltuielilor și creșterea inflației ne-ar mai ajuta să evităm un colaps economic total.
La nivel general, totalul datoriilor existente a crescut cu 57 de trilioane de dolari în ultimii opt ani, până la 199 de trilioane de dolari, depășind cifrele rezultate în urma creșterii economice globale din această perioadă (286% din PIB).
Datoria publică a Chinei a crescut de 4 ori față de nivelul înregistrat în 2007 atingând valoarea de 28 de trilioane de dolari, de la numai 7 trilioane la debutul crizei.
Cu un nivel de 282% ca pondere din producția economică, gradul de îndatorare al Chinei l-a depășit pe cel al Statelor Unite, fiind întrecut în acest moment doar de cel al Japoniei.
În Europa, Franța și Italia vor fi responsabile în acest an pentru jumătate din suma ce va fi împrumutată de statele din zona euro.
Sume la fel de importante vor fi contractate și de Germania și Spania, fapt ce lasă să se întrevadă că economiile din regiune sunt departe de a fi la un nivel performant.