Piraeus Bank, a patra mare bancă din Grecia după active, discută cu Societe Generale preluarea diviziei elene a acesteia, Geniki Bank, scrie Bloomberg.
Frederic Oudea, CEO Societe Generale, a afirmat că negocierile se află într-un stadiu avansat, însă niciuna din părți nu a luat încă o decizie finală.
Tranzacţia ar putea include o injecţie de capital de 350 milioane de euro din partea Societe Generale, care va păstra o participaţie de 10% la Geniki Bank.
Dacă va fi realizată, vânzarea Geniki ar marca a doua tentativă a unei bănci franceze de a ieşi de pe piaţa elenă, după cea a Credit Agricole, care analizează trei oferte pentru subsidiara sa Emporiki Bank of Greece.
Pentru Emporiki Bank au depus oferte National Bank of Greece, EFG Eurobank şi AlphaBank.