Banii strânși de români la Pilonul II de pensii sunt în mare pericol. Administratorii de fonduri de pensii private susțin, însă, că vor lua în considerare orice cale de atac pentru a proteja aceste sume.
”Ceea ce pot să îi asigur pe cei 7 milioane de participanţi este că nu vom rămâne nepăsători, nemişcaţi, noi deja beneficiem de asistenţă juridică a unor profesioniști şi ne pregătim să luam în considerare orice căi de atac pentru a apăra banii celor care până în momentul de faţă sunt participanţi la Pilonul II. Care vor fi căile de atac e prematur să discutăm”, a declarat Radu Crăciun,preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, potrivit Digi24.
Reprezentanții puterii susțin că Pilonul II de pensii nu se desființează, dar recunosc că ar putea suferi modificări.
”Spre final de iunie sau început de iulie va fi momentul în care vom ieși cu un proiect concret, cu un concept nou”, a spus ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.