Philips concediază 2.200 de angajați din întreaga lume. Situația celor din România este neclară

Publicat: 13 09. 2012, 15:13
Foto: Ventures-africa.com

Philips Electronics a anunțat că va concedia 2.200 de angajați din întreaga lume până în 2014 ca parte a planului său de a-și reduce costurile, pe fondul scăderii vânzărilor. Grupul olandez anunțase deja un program de reducere a costurilor până la 800 de milioane de euro, iar acum acesta a fost extins la 1.1 miliarde euro, scrie BBC.

Restructurările sunt operate în contextul condițiilor economice grele și a costurilor mari cu pensiile, a precizat compania. Anul trecut, Phillips a renunțat la mii de job-uri, noul șef executiv Frans van Houten încercnd astfel să revitalizeze afacerile. Pierderile companiei s-au ridicat în 2011 la 1,6 miliarde euro. Philips a precizat că afacerile companiei merg foarte prost atât în China cât și în Europa. Philips Electronics are în prezent peste 116.000 de angajați.

În privința situației angajaților din România, reprezentanții Philips din țara noastră nu a oferit informații concrete, potrivit Economica.net, doar au confirmat intenția grupului de a-și reduce personalul pe plan global.

„Printre noutătile comunicate, Frans van Houten, Philips Chief Executive Officer, a vorbit despre progresele făcute în cadrul programului de concentrare pe susţinerea inovaţiilor, despre îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi atingerea obiectivelor Philips pentru anul 2013. Compania a descoperit oportunităţi în sectoarele Healthcare și Lighting, printre altele, prin care să reducă ineficienţa și complexitatea procesului. Aceste oportunităţi suplimentare de economisire vor creşte volumul economiilor făcute la nivelul întregului program şi vor influența aproximativ 2,200 de poziţii la nivel global”, au declarat reprezentanţii Philips România pentru sursa citată.