Petrom, desemnat cel mai de încredere brand de benzinării din România, pentru al zecelea an consecutiv

Petrom, desemnat cel mai de încredere brand de benzinării din România, pentru al zecelea an consecutiv

Reţeaua de staţii Petrom, operate de grupul OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a fost votat cel mai de încredere brand de benzinării din România, pentru al zecelea an consecutiv. Distincţia a fost acordată în urmastudiului “Trusted brands 2015”,realizat pe baza voturilor cititorilor revistei Reader’s Digest din România.

“Faptul că de zece ani consecutiv, reţeaua de staţiiPetrom este pe primul loc în topul preferințelor publicului este un vot de încredere şi o recunoaștere a ataşamentului faţă de acest brand românesc, cu tradiţie. Astfel de studii confirmă faptul că Petrom reuşeşte să satisfacă exigenţele clienţilor, oferind carburanţi de calitate la preţuri avantajoase, dar şi o gamă variată de produse şi servicii în cadrul staţiilor sale”, declară Adrian Nicolaescu, retail manager în cadrul OMV Petrom.

În prezent, reţeaua Petrom este cea mai extinsă din România, numărând

391 de staţii. Activităţile de distribuţie carburanţi ale grupului OMV Petrom se desfăşoară sub două branduri de benzinării: Petrom (391 de staţii în România) şi OMV (153 de staţii în România).Majoritatea au program non-stop şi oferă o gamă variată de produse şi servicii în zona de magazin, pe lângă activitatea de bază de distribuţie de carburanţi.

Grupul OMV Petrom investeşte continuu pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienţilor săi. Astfel, în ultimii 10 ani OMV Petrom a investit peste 2,4 miliarde de euro îndivizia de Rafinare si Marketing,respectiv pentru modernizarea sistemului de producţie şi distribuţie a carburanţilor pentru a oferi combustibili la standarde europene, dar şi servicii de calitate.

O altă prioritate a fostdiversificarea gamei de produse şi servicii oferite în staţiile Petrom. În prezent, oferta include peste 2000 de produse(de la accesorii auto, la bunuri de larg consum),darşi servicii variate (de la spălătorie auto, achiziţionarea rovignetelor auto, până la serviciul de predare colete Fan Courier).

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrala electrica de înalta eficienta de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 4,5%.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)