Petroliștii, cei mai bine plătiți români: Angajații din restaurante și cafenele, dar și cei din turism, la coada clasamentului

Publicat: 08 10. 2014, 13:02
Foto: scoaladinoltenita.net

Institutul Național de Statistică a publicat, marți, un nou top al celor mai bine plătiți români, în fruntea acestui clasament aflânduse angajații din companiile care extrag petrol și gaze, dar și cei din rafinării.

Extracţia de petrol şi gaze, urmată de rafinării şi cocserii sunt ramurile din economie în care se dau cele mai mari salarii, iar în turism se regăsesc cele mai mici venituri, reiese din datele INS. De altfel, salariul mediu net pe economie în luna august 2014, de 1.683 lei, este în creștere cu 4,9% față de aceeași lună a anului trecut.

Angajații care administrează sondele de petrol au depășit primii pragul de 1.000 de euro al câștigului salarial mediu, cu un salariu net de 4.484 de lei, în luna august, scrie Adevărul.

La rândul lor, angajaţii din sectoarele de rafinare a ţiţeiului şi de cocsificare a cărbunelui au avut un salariu mediu net de 4.184 de lei (locul al doilea în top), în creştere cu aproape 16% faţă de cel din august 2013.

După petrolişti, locul al treilea în topul salariilor este disputat între aviatori, producătorii de ţigări, angajaţii din sectorul bancar şi informaticieni.

În celălalt capăt al clasamentului, cu cele mai mici salarii, se menţin angajaţii din turism (996 de lei net lunar în august), industria mobilei (1.102 lei), industria alimentară (1.133 de lei) şi prelucrarea lemnului (1.180 de lei).