SURSE: Ministrul Petre Daea, suspectat că a umflat producțiile-record din agricultură. Comisia Europeană cere revizuirea statisticilor
Oficialii europeni îi cer ministrului Agriculturii, Petre Daea, să revizuiască statisticile publicate în ultima perioadă cu privire la așa-zisele producții agricole record care s-au înregistrat la nivel național, informează agrointel.ro.
Potrivit sursei citate, reprezentanții Comisiei Europene i-au adresat lui Daea o scrisoare în acest sens, însă documentul ar fi ținut la secret, iar ministrul Agriculturii ar fi hotărât să ignore solicitarea venită de la Bruxelles.
Asta în contextul în care producțiile record din agricultură sunt unul dintre principalele aspecte cu care Daea s-a lăudat mereu în spațiul public.
De asemenea, conform unor surse europene, foarte revoltați de situație, oficialii europeni au așteptat încheierea președinției rotative a Consiliului UE, deținută de România, pentru a interveni cazul producțiilor record care ar fi fost raportate doar pe hârtie.
Între timp însă, ministrul Daea continuă cu laudele.
„Nu ne mai dăm jos de pe podiumul UE. Fermierii s-au dotat, au dotarea tehnologică necesară, respectă tehnologiile UE, iar statul este aproape cu subvenţiile”, a spus Petre Daea în cadrul unei emisiuni de la TVR.