Peste jumătate din firmele care au cerut să se înregistreze pentru TVA, respinse de Fisc
Scandal între ANAF şi mediul privat. Mai bine dintre jumătate din firmele care au cerut în acest an să se înregistreze pentru TVA au fost respinse de Fisc.
Motivul invocat de ANAF a fost acela că societăţile respective au fost suspectate că vor să facă evaziune.
Mediul privat contestă această practică a autorităţilor, care contravine jurisprudenței europene.
La începutul acestui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală a modificat drastic procedura de înregistrare pentru TVA. Scopul este împiedicarea evazioniştilor să mai intre în economie însă au apărut imediat şi contestaţiile din partea mediului privat.
Potrivit raportului de activitate al ANAF din cele peste 11.000 de solicitări primite din partea societăţilor, doar puţin peste 5.000 au fost soluţionate. Explicaţia oferită de Fisc a fost aceea că firmele respinse nu justifică intenția și nu au capacitatea de a desfașura activitate economică.
Specialiştii susţin că filtrele făcute de autorităţi sunt în contradicţie cu jurisprudența europeană. Iar cei implicati spun ca uneori criteriile impuse de Fisc sunt imposibil de îndeplinit.
„Am văzut situații halucinante când administratori străini, numiți de societăți străine la conducerea filialelor românești nou înființate, a trebuit să facă proba studiilor și a veniturilor personale globale în fața autorității române în scopul obținerii codului de TVA”, a spus specialistul Alexandru Cristea.
Practic, fiscul este un evaluator al performanțelor economice, patrimoniale sau chiar intelectuale. Procedura a devenit mai restrictivă în vară, când, printr-un ordin, au fost introduse alte întrebări privind sumele de bani cu care asociații și administratorii au creditat alte societăți sau câte cereri de înregistrare a mai depus societatea.
„Continui să cred că restricționarea acordării codurilor de TVA pentru companiile nou înființate, pe criterii dubitabile și deloc transparente, reprezintă o importantă problemă a administrării fiscale și o reală piedică pentru investitorii de bună credință. Bineînțeles că dacă restricționezi accesul companiilor la activități economice și, în definitiv, libera circulație a capitalurilor, vei diminua poate, în mod simplist, potențialele surse de evaziune”, a mai spus Cristea.
În comunicatele oficiale, fiscul apreciază că încasările din TVA în creștere cu 5 miliarde lei, în primele zece luni, se datorează și noii proceduri de înregistrare în scopuri de TVA.