Peste 700.000 de români au cerut amânarea ratelor bancare. Ce opțiuni sunt după ce expiră termenul
Peste 708.000 de români au cerut, în 2020 şi în primele trei luni din 2021, amânarea plăţii ratelor, pe fondul pandemiei de COVID-19. La acesstă cifră se adaugă și cei care au cerut acest lucru IFN-urilor, conform datelor publicate, miercuri, de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
„Criza sanitară îi afectează pe consumatori, comercianţi şi întregul mediu economic, dar are şi părţi bune, spun reprezentanţii celor mai mari instituţii financiare din sistemul bancar. În 2020 şi 2021, peste 708.000 de consumatori au solicitat băncilor amânarea plăţii ratelor, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor.
Cu toate acestea, pandemia a facilitat îmbunătăţirea relaţiei consumatorilor cu băncile, iar negocierea în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar este un instrument pe care instituţiile de credit vor să îl folosească mai mult în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă al CSALB.
Nnegocierea în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar poate repreenta un instrument ce poate fi folosit după expirarea termenului amânării ratelor.
„Am văzut cum acţiunile băncilor s-au accelerat, volumul de lucru a fost foarte mare dintr-o dată, într-o perioadă scurtă. În perioada pandemiei băncile au fost supuse unei cereri mai mari chiar şi de 20 de ori decât într-o perioadă obişnuită. Acest câştig de viteză, de procesualizare mai rapidă, de determinare a situaţiei individuale a clienţilor pe tipuri de probleme şi experienţa pe care o are CSALB, ar trebui preluate şi folosite în continuare în relaţia cu clienţii.
Pe de altă parte, ştiu că aşteptarea clienţilor noştri este să putem schimba condiţiile contractuale pur şi simplu, în funcţie de piaţă. Dar, mai ales în situaţii de criză, acest lucru poate însemna costuri pe care chiar şi băncile nu şi le pot asuma. Aşadar, aşteptările trebuie să fie echilibrate”, a declarat Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).