Peste 25 de milioane de euro, cheltuiți pe litoral în perioada 1 Mai – Paște. Cea mai scumpă notă de plată a fost de 36.000 euro

Peste 25 de milioane de euro, cheltuiți pe litoral în perioada 1 Mai - Paște. Cea mai scumpă notă de plată a fost de 36.000 euro
Sursa foto: Facebook

În minivacanța de 1 Mai și de Paște, turiștii au cheltuit 26 de milioane de euro pe litoralul românesc, cea mai scumpă notă de plată fiind de 36.000 euro, înregistrată la Mamaia.

Mamaia, în topul preferințelor

Peste 70 de mii de oameni s-au cazat în hotelurile şi pensiunile din Mamaia, Vama Veche, și Costinești.

Potrivit agenților de turism, mai bine de un sfert dintre vizitatori, au venit din Spania, Israel, Anglia, Italia, şi Franța, scrie Știrileprotv.

Mamaia a revenit în topul preferințelor, după ce a fost surclasată de Costinești timp de doi ani. Astfel, 35 de mii de tineri s-au cazat în Mamaia de 1 Mai și de Paște în general la hoteluri de 4 stele.

Cel mai mult au plătit cei care au vrut să fie cât mai aproape de cluburi şi de zona în care au fost organizate festivaluri, iar pentru un sejur de 4 nopți, au plătit între 1500 și 2300 de euro de persoană.

La cazare s-au cheltuit, în medie, între 30 și 40 euro de persoană pe noapte în funcţie de confortul dorit. Pe de altă parte, consumaţia la restaurante şi cluburi a scos din buzunarul turiştilor cei mai mulţi bani – în medie 100 de euro.

Mai mult, pentru o masă de 10 persoane în club, turiștii au cheltuit cel puțin 2500 de lei. Cei care au stat la bar au plătit între 400 și 600 de lei.

Peste 20.000 de străini, pe litoralul românesc

Străinii au fost cei mai cheltuitori. În această perioadă, 20.000 s-au aflat pe litoralul nostru, conform sursei citate.

„S-a consumat foarte mult sushi, foarte multe fructe de mare. S-a vândut și wagyu, o vită japoneză care este una dintre cele mai scumpe vite din lume. Prețurile șampaniilor sunt de la 1.000 lei la 10.000 lei. S-a vândut și o sticlă de șampanie la 10.000 de lei la o masă”, a declarat reprezentantul unui restaurant.

Cristian Barhalescu, vicepreședinte ANAT, a precizat că „O socoteală simplă ne duce către o cifră care spune că au lăsat pe litoral peste 137 de milioane de lei, adică peste 26 de milioane de euro”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”